SIXT Group Romania - the mobility partner of the women΄s handball team, CSM Bucharest

Clubul Sportiv Municipal București are plăcerea de a anunța demararea celui mai nou parteneriat al echipei feminine de handbal, portdrapelul grupării noastre. In urma parteneriatului, SIXT Group România devine cel mai nou membru al familiei „tigrilor”.

SIXT Group România va pune la dispoziția echipei feminine a Clubului Sportiv Municipal București autoturisme, devenind astfel partenerul de mobilitate al tigroaicelor.

 

„Sunt foarte bucuros pentru această nouă colaborare, deoarece ambele organizații împărtășesc valori comune. Când am demarat discuțiile, știam deja că CSM București este un club performant, cu obiective înalte, dar mai mult de-atât, CSM București este clubul care reprezintă România la nivel international. Totodată, un lucru foarte important este faptul că CSM București pune mare accent pe educație, lucru care pentru noi este extrem de important. Platforma noastra de CSR, #AlwaysYesToEducation este o dovada in acest sens.”, a declarat Tal Lahav, CEO SIXT Group România

Noul parteneriat ne bucură! Orice colaborare, câtă vreme vine din dragoste pentru sport, e binevenită. Este în cele din urmă o recompensă a eforturilor echipei feminine de handbal a Clubului Sportiv Municipal București de a-și menține statutul câștigat cu atât de multă trudă, de brand al sportului românesc. SIXT Group România e o firmă importantă în domeniul său de activitate și ne bucură faptul că a ales să își asocieze numele cu cea mai bună echipa de handbal din România, CSM București. E important că, pe lângă principalul finanțator al clubului, Primăria Municipiului București, CSM București atrage în continuare sponsori și parteneri”, a declarat Gabriela Szabo, directorul general al Clubului Sportiv Municipal București.

SIXT Group România este prima companie de leasing operațional din Romania și una de top care oferă servicii de Rent a Car și de Leasing Operațional pe piața autohtonă. SIXT Group Romania este unic prin sistemul „One-Stop Shop” și prin conceptul „Always Yes”. SIXT Group Romania este lider de piață în activitățile sale ca rezultat direct al concentrării pe furnizarea de servicii de cea mai bună calitate, flexibilitate, soluții personalizate și parteneriat cu clienții și părțile interesate.