SIXT GROUP ROMANIA partener de mobilitate al Asociatiei New Odissey

In luna iulie, am fost partener de mobilitate al TABEREI DE VARA 2020 organizata de ASOCIATIA NEW ODYSSEY. Tabara s-a desfasurat in zona Fagaras, pensiunea Roua Muntilor. La tabara au participat 11 copii.

 

Scopul Taberei de Vara este scoaterea din izolare a copiilor cu autism, desfasurarea unui program complex, care sa imbine recuperarea cu socializarea si petrecerea timplului liber in mod placut si util.

 

In cele 6 -7 zile petrecute departe de parinti si de agitatia orasului copiii au facut drumetii si au vizitat obiective turistice. Totodata, jocurile in aer liber, distractia la piscina, mersul la rau, pictatul pe pietre si scoarta de copac au fost activitatile lor preferate.

New Odissey este o organizatie non-guvernamentala, infiintata in 2011 si are ca principala activitate coordonarea unui Centru Multidisciplinar de interventie in Bucuresti, specializat in servicii de analiza comportamentala aplicata pentru copiii afectati de autism si alte tulburari in dezvoltare. 

Centrul New Odyssey are ca beneficiari zilnici, un numar de 20 copii cu dizabilități, în special cu autism. Beneficiarii centrului primesc interventie sustinuta (analiza comportamentala aplicata, logopedie), pregatire si sprijin pentru integrarea in scoala si gradinita, dezvoltarea deprinderilor de viață independentă, socializare și petrecerea timpului liber, integrare comunitară.