8 elevi intră în lumea profesioniștilor, în anul școlar 2021 - 2022
După 1 an de întrerupere datorată contextului pandemic, SIXT GROUP ROMANIA reia proiectul demarat în 2018, “ATELIERUL UNION MOTORS”. 8 elevi intră în lumea profesioniștilor, în anul școlar 2021 – 2022. Grupul își reafirmă astfel misiunea de a se implica activ în susținerea sustenabilă a educației tinerilor din România.
“E o mare bucurie să putem continua proiectele din zona socială pe care noi le dezvoltăm sub platforma #AlwaysYesToEducation. Credem în ceea ce facem și, mai ales, în impactul pe care implicarea noastră îl va avea asupra viitorului tinerilor din România. Pentru noi, educația va fi mereu “Always Yes” și vom rezona mereu cu orice proiect care vine în sprijinul copiilor.”, Tal Lahav CEO SIXT GROUP ROMANIA
În România, tinerii din școlile profesionale au opțiuni limitate de practică și de învățare a unei meserii. În cadrul Union Motors, parte a SIXT GROUP ROMÂNIA, și unul dintre cele mai mari ateliere auto din țară, lucrează mulți profesioniști (mecanici, vopsitori, tinichigii), cu ani de experiență în domeniu. Este locul ideal unde tinerii de la școlile profesionale pot învăța, în mod practic, o meserie. Aici, ei au acces la echipamente de ultimă generație și la o echipă de profesioniști, rețeta potrivită pentru o bază practică solidă.
Elevii de la Liceul Tehnologic Ion I.C. Brătianu, din București vor participa activ în proiectul, “Atelierul Union Motors”. Cei mai buni 2 elevi vor primi burse și vor putea fi angajați în cadrul Union Motors. Elevii se vor bucura de câteva beneficii: transport oferit de companie, echipament de lucru, materiale de lucru, trainer profesionist / angajat al Union Motors. Cei mai buni vor primi și diplomă de absolvent, beneficii financiare, posibilitatea de a fi angajat la Union Motors și mai mult de atât.
“Atelierul Union Motors” este un proiect dezvoltat de SIXT Group România, în parteneriat cu EDIT, cu sprijinul Inspectoratului Școlar al Municipiului București. Proiectul face parte din programul #AlwaysYesToEducation, inițiat de SIXT Group România, în anul 2017.